It’s a jungle out there, wear the right shoes!

“Dă-i unei fete pantofii potriviți și va putea cuceri lumea.”

Marilyn Monroe

Bill Blass ne învață de bine! El spune că atunci când nu știi ce să porți, ar fi bine să alegi ceva roșu. Sunt 100% de acord cu el, dar ce ne facem dacă roșu nu este culoarea care să ne pună în valoare? Răspunsul e simplu: combini cu negru și crede-mă, cu pantofi roșii nu dai niciodată greș!

Vă povesteam aici de ce mi-am dorit atât de mult pantofii roșii. De fapt, de ce mi-am dorit să cresc și să port tocuri? pentru că atunci când ea își punea o pereche de tocuri, oricât de banală i-ar fi fost restul ținutei, emana eleganță. Era grațioasă.

Așa mă simt și eu în perechea potrivită. Ba mai mult, îmi este greu să renunț la tocuri, chiar și atunci când nu este cazul să le port. Tocul îți schimbă limbajul corpului și îți sculptează fizicul, iar așa cum subliniază Dior, adevărata eleganță a unei femei se măsoară după ce poartă în picioare.

Dar, așa cum ne poate oferi grație și eleganță, ne poate scoate în evidență și în sens negativ. Iar noi clar nu ne dorim asta. Ce trebuie să facem? Să renunțăm la achizițiile fulgerătoare care ne-au furat privirea – știu, e greu, mie una îmi vine să aduc acasă toate perechile de pantofi care îmi ies în cale. Dar trebuie să investim într-o pereche de pantofi comodă, nu doar drăguță, să mergem cu ea acasă și să începem să defilăm până îi stăpânim noi pe ei, nu invers. O să fiu rea, dar știți acele fete care se torturează pe cel puțin 12 cm fără niciun gram de milă pentru picioarele lor? Sunt sigură că ați văzut cel puțin una. Dacă nu, hai la o tură sâmbătă seara prin centrul vechi. Mie nu mi se mai pare deloc amuzant, ci mai degrabă trist. Dar recunosc am avut o perioadă în care râdeam copios.

Și revenind la achiziție. De curând am descoperit un site foarte drăguț. Pentru persoanele interesate o să pun numele la finalul articolului, să nu miroase a reclamă. De ce îl consider drăguț? pentru că m-am săturat să dau bani corporațiilor prezente în toate mall-urile și pentru că vorbim de o producție 100% românească, de o antreprenoare talentată și de prețuri decente. Și să nu vă mai spun de calitate, care este 100% din piele naturală. Iar peste toate acestea, îți poți customiza tu perechea. Asta mi se pare genial! Doar că eu m-am îndrăgostit iremediabil de o pereche de pantofi, din colecția nouă, Dare To Wear.

redshoes2

Închei acest articol asigurându-vă că nu a fost decât un intro.

And dont forget: It’s a jungle out there, wear the right shoes!

v

Site: Carmine Shoes

Reclame

Gândindu-mă la tine…

… uit să mă pun pe mine pe primul loc.

De fapt, o fac dintotdeauna. Mă gândesc la ceilalți și îmi focusez energia să nu îi dezamăgesc. Dar uit să mă menajez și constat că eu sufăr mai mult. Uit că cel de lângă mine nu gândește la fel și că nu îmi pot însuși această pretenție… așa ajunge Valeria să aibă parte de dezamăgiri. Ar fi bine să nu faci și tu la fel. Vei avea parte de momente nu prea plăcute, iar în final nici măcar nu vei putea da vina pe acea persoană. Tu ești de vină.

Te întreb însă, primăvara îți faci curățenie în suflet?

Dacă nu, eu zic să începi! Eu am început de curând și deja mă simt mai bine. Am realizat că e mai important să fiu acolo unde sunt binevenită și nu acolo unde mă încăpățânez să rămân. Am realizat că dacă o persoană te vrea în viața ei, te va ține acolo sub orice formă, fără să conteze cât de rar vă vedeți sau vorbiți la telefon. Acele persoane sunt acolo la orice oră ca și cum ieri a fost ultima voastră întâlnire. Dar dacă o persoană îți reproșează că nu ai căutat-o, că nu ai dat nici măcar un telefon sau un amărât de mesaj, să fii sigur că nu e demn de afecțiunea ta. Nu trebuie să oferi tu mai mult decât îți oferă. Dacă simțea nevoia să îți audă vocea era suficient să pună mâna pe telefon. Nu căuta să dai explicații. Nu le va băga oricum în seamă. E mult prea ocupată să creadă că e neimportantă sau că ai avut altceva mai bun de făcut. Nu mai contează că ai avut o zi plină și că atunci când ai ajuns într-un final acasă tot ce ți-ai dorit a fost să te deconectezi.

Așa că eu zic să ne gândim la noi. Pune seara capul pe pernă cu gândul că tu contezi în orice ecuație și că e important să ai grijă de tine. Nu zic să te compui în particule de egoism, ci să îți asiguri un gram. Un gram care să te scutească de decepții. Și e suficient. Atunci vei vedea cum în jurul tău cantitatea se transformă în calitate.

Așa că da, spun doar atât: „Primăvară, îndrăgostește-mă de tine!” căci de restul am eu grijă.

Cu drag,

v

Bifă

Mellow piano jazz, cu Rob Mullins pe fundal, un pahar de vin și picături generoase de ploaie. Mă pierd printre rândurile unui nou articol, cu mii de idei dar totuși fără inspirație.

Astăzi bifăm o nouă categorie. Vorbim despre iubire.

Francezul Albert Camus spunea la un moment dat că o iubire nu prea seamănă a iubire dacă nu suportă să fie confruntată cu realitatea și că neputința de a iubi este un privilegiu. Privilegiul inimilor nobile. De când am citit treaba asta tot stau și mă gândesc dacă nu cumva prin venele mele curge sânge albastru. Bine, de mică aștept momentul ăla în care să îmi spună tati „Valeria, am vrut doar să îți dăm o lecție de viață, tu de fapt ești o prințesă, nu te mai chinui să îți depășești condiția”. Dar nah… încă mai aștept. Revenind, oare e așa greu să simți? Oare iubirea este doar pentru oamenii puternici? Căci dacă e așa, înseamnă că am găsit punctul slab din analiza SWOT Valeria.

Până aflu răspunsul însă, o să mă delectez pe repeat cu „When I fall in love” al lui Rob Mullins, gândindu-mă la vorbele unui alt celebru francez

„Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca”

Anatole France

 Cu drag,

v

P.S. tu știi ce e iubirea?

Despre oameni.

Eu cred în oameni. Cred că oricât de rău, de mânios și veninos ar fi un om, în interiorul lui este o inima care bate și că există o cale care te duce la ea, trebuie doar să ai răbdare. Multă.

Cred că pe lumea asta sunt trei tipuri de oameni. Cei care se mulțumesc cu ceea ce sunt și se limitează la asta, cei care trag să își depășească condiția și ar mai fi cei care pretind că sunt ceea ce nu sunt. Pe aștia din urmă îi consider leneși. Au capacitatea să își însușească atribute care nu-i definesc, dar sunt prea leneși să își valorifice propriile calități. Cu ei trebuie să ai tărie de caracter. Asta până devii imun.

Cele trei mari categorii de oameni i-aș clasifica mai departe în cei care primesc ceea ce li se oferă și se complac în situații oferind ei mai mult, cei care au pretenții și cer atât cât oferă, nici mai mult nici mai puțin și cei din urmă care au pretenția să li se ofere fără să își aducă aportul. Aștia din urmă sunt egoiștii. Trebuie să recunosc că îmi este teamă de ei. Întotdeauna m-au atras oamenii aștia. Am crezut în ei și cu oricâtă răutate m-au tratat am avut răbdare să ajung la inima lor. Și am ajuns de cele mai multe ori, dar eram mult prea obosită să și rămân. Așa că ajunși acolo, oamenii aștia au două opțiuni. Să nu își recunoască sentimentele deși le poți vedea sau să te țină acolo. Tu la fel. Ai două opțiuni: să pleci cu fruntea sus că ai găsit calea sau să rămâi. Însă dacă el alege prima variantă te rog să nu rămâi. Nu o să mai ai putere să îți oblojești rănile. Crede în oameni, dar draga mea, ai grijă de sufletul tău.

Cu drag,

v

Să vorbim despre…

Nu sunt addicted, nu urmăresc tendințe și nu copiez personaje. Dar întotdeauna mi-am dorit să am măcar 10% din eleganța pe care o vedeam la mami. În mintea de copil ce o urmărea în fiecare dimineață cum se aranjează pentru birou ea rămâne etalonul meu de eleganță, iar la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare?” răspunsul era evident „mami”. Cum așa? „că se trezește în fiecare dimineață și își onduleză părul, iar eu nu am voie și pentru că ea are pantofi cu toc.”

Acum da. Port pantofii roșii cu toc pe care mi i-am dorit de mică, pentru că evident avea și ea și de cele mai multe ori mă inspir din ținutele ei pentru a mi le contura pe ale mele.

De ce am creat această secțiune? pentru că face parte din viața mea, îmi place să vorbesc despre asta și pentru că, să fim transparente, ne mănâncă diminețile atunci când nu suntem hotărâte. Mie mi se întâmplă des și pot să pun pariu că nu sunt un caz special.

Așa că da, în această secțiune vom discuta despre lucruri simple, despre basic-uri și combinații. Mai departe vom lăsa experții să își spună cuvântul și să dea startul în acest domeniu.

Va pup,

v

La final suntem doar noi

Zâmbim când dăm ”bună dimineața” vecinei care aruncă gunoiul fix când dai să încui ușa și să pleci.

Zâmbim șoferului de autobuz că a avut răbdare să ne aștepte în timp ce alergam pe tocuri de 11 cm să-l prindem.

Zâmbim paznicului care ne cheamă liftul când ajungem la birou contracronometru și tot zâmbind ne facem simțită prezența debordând de entuziasm în preajma colegilor.

Dar mai putem? Mai putem să zâmbim când nu avem resurse să o facem? Cineva îmi spunea că ai două variante: să alegi să fii fericit sau să alegi să vezi parte goală a paharului. Și tind să cred că așa este. Fericirea este o alegere, iar factorul de influențare a acesteia este dat de vecina aceea curioasă, de șoferul acela răbdător, de paznicul săritor și de oamenii de care ești înconjurată la birou. În cazul meu la asta se rezumă. Și nu îmi rămâne de spus decât: MULȚUMESC!

P.S. tu ai zâmbit azi?

Cu drag,

v