Check SkirtBike2016

Anul acesta nu puteam să ratez SkirtBike-ul. Și a fost chiar fain. Bine, între noi fie vorba, nici nu aveam cum să îl mai ratez, dacă anul trecut din comoditate nu mi-am deplasat fizicul la locul acțiunii, anul acesta s-a mutat el mai aproape de mine. Da, fix peste stradă. Iar pregătirile le-am putut superviza de la fereastră, așa că a devenit subit tentant.

Mi s-a părut drăguț. Multe fete pinăpuite până la manichiură, pesemne că s-au pregătit intens pentru asta, dar și mulți masculi mai mult sau mai puțin alfa, probabil veniți cu gândul că sigur se găsește o don’șoară căreia să îi cadă lanțul la bicicletă, iar ei, mecanici din naștere, să nu facă rabat de la o mână de ajutor.

Eu, ca de obicei, atipică, ca să nu mă ridic în slăvi și să folosesc superlative precum „originală”. Sunt ferm convinsă că gustați modestia, dar mai ales autoironia. Ei bine da, ce vorbești… m-am pregătit o săptămână pentru acest mare eveniment, am zis că așa e corect, dacă muntele a venit la Mahomed, măcar Mahomed să fie fashionist.

Fosfera – bicicleta mea – nu e așa sweet, de fetițe. Ne leagă experiențe pe coclauri, trasee organizate și febră… ba ea s2uprasolicitată pe frâne, ba eu cu mușchii în pioneze. Așa că nici eu nu îmi puteam pune tocurile de 11, fustiță și perle și să ies cu ea în lume. Clar nu. Trebuia să ne asortăm. Și știam ce vreau. Știam că un tutu nu o să dea greș, iar restul sunt detalii, pe care contez întotdeauna. Dar nu și de această dată. Tutu-ul era la pièce de résistance. Și caută. Zile întregi până mi-a venit brilianta idee să recurg la creație proprie și să îmi pun în aplicare calitațile de creator. Și începe din nou să cauți. Materiale. Într-un final, găsit, luat, modificat, și pam-pam uite tutu.

Și pomeneam de aventură? Păi să vă spun. Valeria, s-a pregătit, s-a aranjat, avea tutu, toate bune. Dar diva, care zăcuse pe balcon de la ultima zăpadă (căci da, atunci am scos-o la plimbare), probabil suferindă de neatenție s-a gândit să facă nazuri. Și uite așa, în ziua cea mare, s-a gândit să facă o explozie de aere, și să mă bage în nu mai puțin de două secunde în depresie. Aveam tutu, dar stai să vezi că nu am bicla. Că m-am muncit o saptămână, dar de bicicletă cine să aibă grijă?!

Fugi la vulcanizare „Don’șoară, nu are nimic cauciucul, camera s-a dus”. Fugi la Decathlon, coadă mare, mon cher, toată lumea la casă, fix pe toți îi apucaseră sportul, fix atunci. Dar ghici ce, nici măcar cameră pe 26” – în ditamai magazinul. Incredibil. Universul își urnise planetele împotriva mea, doar pentru un amărât de tutu și, cei drept, cam multă neatenție la fosforă. Aia e, zic. Nu e să fie. Nu mă mai duc. Daaar, uneori încăpățânarea mea are și un sens pozitiv, așa că după trei drumuri la vulcanizare am încălțăt-o și am check-uit traseul. 15 km. Și mai mergea că ne-a fost dor. I-am promis că o scot mai des, dar până acum nu m-am ținut de cuvânt.

Aventura, strigați ura!

Voi ce ați mai bifat în ultima vreme din lista de „to do”?

Cu drag,

v

IMG_3278.JPG

IMG_3236.JPG