Alooo… 112?! Valeria găteşte.

Zice bine.  Am gătit şi mi-am însemnat în calendar ziua asta. E la fel de importantă ca mariile bătălii învăţate la istorie sau zilele de naştere ale apropiaţilor. Veţi spune că exagerez, că sigur am mai făcut asta că doar nu muream de foame până la 27 ani, dar vă spun sincer că mai mult de paste cu sos de la Mega nu am trudit în bucătărie. Şi evident pastele au ajuns jumătate la gunoi pentru că niciodată nu am reuşit să nimeresc cantitatea optimă sau timpul de fierbere. M-a mai lovit pe mine dorinţa de a face prăjituri şi am făcut Pavlova de atât de multe ori încât am considerat că a venit momentul să duc şi la birou vreo cateva. Nu ştiu de ce, dar nu a mâncat nimeni şi am ajuns rapid la concluzia că această nouă descoperire nu este apreciată la adevărata valoare, iar în acest caz nu are rost să o fructific.

Dar cum spuneam, am gătit. Şi nu aşa orice, o simplă omletă (care pentru Valeria nu e atât de simplă oricum) ci am gătit specialităţi din bucătăria coreeană, evident, asistată şi cu un extinctor la îndemână, dar ce mai contează?! Asta mi-a dat încredere că aş putea face mai mult decât să fiu stimabila responsabilă de spălatul vaselor. Împreună cu cei de la Seoul Restaurant am gătit supa norocului, Mandu Guk şi raiul papilelor, Galbi Jjim. Oamenii ăştia organizează constant cursuri de gătit, iar eu am ajuns puţin flower power printre cursanţi. Mi s-a părut puţin ciudat că eram doar vreo două feţe noi, dar după am descoperit şi de ce: păi pe măsură ce vii la un curs, nu ai cum să nu te abonezi şi să semnezi condica la fiecare curs.

Ştefania este o tipă minunată, căsătorită cu unul dintre cei mai good looking coreeni pe care i-am întâlnit. Acum mult timp s-au gândit să facă ceva pentru comunitatea coreenilor din România şi bine au făcut. Nu doar pentru comunitate, zic eu. Aşa a apărut Seoul, restaurantul coreean din Bucureşti, un loc deja cunoscut de toţi cei interesaţi şi de alte gusturi.

Nu o să scriu despre procesul tehnologic de prelucrare a costiţei de porc, pentru că eu m-am lăsat fascinată mai mult de modul în care poate un om să mânuiască cuţitul şi de modalitătile de a toca legumele, în special ceapa. De miros şi de mâncat.

Şi pentru că am primit neaşteptat de multe mesaje după ce am postat că îmi voi tăia degetele, iar în multe dintre ele am fost întrebată de reţete, las mai jos toate cele însoţite de poze. Iar dacă vă stârneşte interesul, like Restaurant Seoul  pentru a vedea când sunt următoarele cursuri.

Iar dacă ești în pană de idei în privinţa cadoului de Crăciun, iar timpul te presează, ei bine, dacă ştii că îi place să gătească, oferă o experienţă cu care sigur nu dai greş şi din care au şi papilele tale de câştigat. Și categoric, poți să îmi mulțumești în comentarii.

Reţetă Mandu Guk aici.

48277393_1992861187680707_8244578011190394880_n

Reţetă Galbi Jjim aici. (de departe, favorita mea!)

48249813_1992861144347378_4600537949774282752_n

PS. pentru a uşura experienţa gătitului, vizitează unul din cele patru magazine din Bucureşti. La curs am gătit toate elementele, însă unele le găsiţi gata pregătite de folosit.

Kisses,
Semnatura

Reclame

O olteancă în Ardeal

Băi, în weekend am fost la Cluj. Pe lângă faptul că tot soarele se mutase în Ardeal, în timp ce în restul țării se anunțase cod portocaliu de ploaie și furtună, ideea de a face o drumeție a fost atât de bună… rar așa sincronizare.

Știți voi. Ești un român adevărat atunci când îți ies rezultatele analizelor și începi să cauți referințe pe net. E, atunci descoperi că nici mult nu mai ai. Ce mai poți să faci? Să îți îneci amarul și după să îți iei copii la bătaie.

Și dacă n’ai pe cine să iei la bataie, ce poți să mai faci? Să urmezi exemplul fraților noștri moldoveni din Neamț și să te petreci. Unde? În Ardeal, la intersecția cu pălincă, mergi tot înainte și după la stânga (sau la dreapta… cred!). Cert e că am ajuns la sursă.

Eh, am plecat la drum cu cele mai inocente gânduri: #rezist #numor #umor #veata. Da’… nu așa am făcut. Cum spuneam, cele mai curate și inocente gânduri, să vizităm locurile frumoase din Cluj și împrejurimi. Zis și făcut. Fraților, am vizitat Salina Turda – și acum stau și mă gândesc oare cum au făcut oamenii ăia acum enșpe sute de ani în urmă ca această adâncitură să fie exploatată, când nu existau fonduri europene și frunza lu’ duamna Udrea?! #respect

Buhbăiatule, și ce drumuri au oamenii ăștia. A fost prima dată când am mers cu mașina spre Ardeal și așa surprinsă nu am mai fost de când m-am uitat ultima dată în oglindă și am văzut ce frumusețe rară nu sunt. Incredibil, am zis că nu sunt în România, mah o groapă să nu ai!?. Dar nah… așa ușor de impresionat sunt eu… poate altora nu li se pare așa anormal… nemților… italienilor…

Băi și am fost să mâncăm la Marty, bun… am înțeles că au vreo șase restaurante în oraș. O să mă ocup, o să le trimit un mail și o să îi întreb de ce nu se grăbesc să ajungă și la Capitală. O să îmi mulțumiți după ce deschid, dacă e! Oricum, sunt supărată pe ei, că porțiile au fost atât de mari încât nu am mai avut loc de cheesecake cu banane… nu știu dacă o să trec peste acest lucru, poate cu ajutorul câtorva porții… poate!

Dar mă rog, ideea era să ne întoarcem seara și pentru desert. Știți voi, centru vechi, sâmbătă seara, ardem caloriile, stingem cu distracție. Băi… am stins! Cu pălincă, la propriu.

Seara avea să înceapă cu un scurt popas pe acasă la cuplul proaspăt căsătorit, cu stoc mare de pălincă rămasă de la nuntă. Să dea Domnu’ să ajungi la un ardelean acasă care te pune la masă și te servește cu slană, ceapă roșie în bulion și olecuță de pălincă ca să facă poftă de mâncare. Că olecuță acolo uiți de ce ai venit. Ce centru vechi, plimbare, vizitare?! Limba pe mațe și somn… am învățat că shot-ul de pălincă se numește disertație și că doctoratul se ia după câteva seri d-astea. Și că oamenii mișto se cunosc mai bine la un pahar de vorbă cu miros de pălincă.

Deci m-am decis, trebuie să îmi iau doctoratul și să vizitez și Clujul. Data viitoare. Până atunci, numai bine.

Cu drag, v

MK Asante și foaia albă

Vă spun din start că articolul ăsta nu este chiar în stilul obișnuit. Nu e pe feeling, nu vorbește despre pantofi sau orice altceva am mai postat aici. Este vorba de o lecție care mie mi-a dat de gândit.

De MK Asante am auzit întâmplător.

Omul este autor de bestseller, regizor, artist înregistrat și cel mai tânăr profesor de la Morgan State University. Și nu, nu i-a plăcut școala, a fost chiar un copil problemă.

Omu’ a descoperit in a good way modul incredibil de a conștientiza valoarea fricii pe care o simți înainte de a greși. Mi s-a părut o prostie la prima vedere, dar cam are o logică.

Când  era adolescent cu probleme la școală, profesoara de limbă engleză i-a pus în față o foaie albă și l-a îndrumat să scrie.

– Ce să scriu? – a întrebat el.

– Orice. Pentru a începe, nu trebui să fii măreț, dar pentru a ajunge măreț, trebuie neapărat să începi.

Și asta pare că i-a cam schimbat perspectiva. Peste ani, ajuns deja cunoscut, Asante ține un seminar cu prizonierii unei închisori în care le vorbește despre arta de a scrie. Acolo a întâlnit o grămadă de tineri deciși să-și schimbe complet viața.

Ieșind de acolo, a descoperit că unul dintre participanții seminarului, nu avea saltea în cameră. Destul de ciudat, știm care sunt condițiile de trai. Întrebat de ce nu are, omul i-a răspuns că salteaua confortabilă l-ar fi împăcat cu faptul că efectele greșelilor sunt ireversibile. ”Este prea confortabil și nu vreau să simt confortul într-un astfel de loc.” Astfel nu ar fi reușit să scape din aceste condiții pentru a obține mai mult.

Asante i-a întins o foaie albă.

Fiecare dintre noi este ca această foaie albă, care așteaptă să noteze pe ea noile realizări. Scrie-ți povestea în fiecare zi. Doar frica față de această coală albă face ca o istorie obișnuită să devină una minunată.

Colorează-te!

Răutatea celor din jur denotă ceea ce sunt ei, nu tu. Și răi ne pricepem cu toții să fim. Acceptă provocarea. Fă un compliment astăzi, sigur cineva îți va zâmbi, iar asta va colora foaia albă.

Ce spune Asante acum: „M-am uitat la foaia albă care strălucea ca un ocean în care se scăldau posibilitățile. Pustietatea ei m-a îndemnat să-mi spun povestea. Dar nu am putut. Eram speriat și înghețat. Erau multe lucruri pe care vroiam să le spun, dar mâna nu mi se mișca, cuvintele fiindu-mi blocate, ca apa de sub gheață”.

Mi-am propus să mă colorez și să scriu. Să îmi umplu coala albă și să trec peste frica de a nu greși. Mai bine să fac și să greșesc, decât să rămân la gândul ”cum ar fi fost dacă…?!”

Experiențele înseamnă greșeli, iar cumulul de greșeli te fac mai bun. Fii mai bun! 🙂

Cu drag, v.

Sursa foto: „Young Bucks” – MK Asante ft. King Mez

Când tu ești tu

De câte ori ai încercat să îți renegi anumite trăiri? De câte ori ai încercat să lași trecutul în urmă și să pășești cu încredere în viitor? De câte ori te-ai gândit la ”Ce ar fi fost dacă…?”

Ți-ai pus vreodată la îndoială apartenența? Te-ai uitat vreodată în dreapta ta și ți-ai pus întrebarea ”Eu aparțin acestui loc?” Ți-ai găsit răspunsul?

Sentimentul de apartenență este unul absolut normal, pe toți ne încearcă, însă ceea ce am realizat este faptul că acasă este locul în care ești tu însuți, în care respiri fericire prin toți porii, acolo unde te simți liber, acolo unde ești TU.

Ce ai făcut pentru tine? nimic. Sau tot posibilul. Ai dat totul și te-ai mințit că aparții. Ți-ai creat atmosfera, cuibușorul și ți-ai încălzit locul. Te minți singur și suferi în tăcere și partea cea mai proastă este că nu ești conștient de nefericirea pe care o provoci în jurul tău. Te afunzi într-un negru în care îi tragi și pe ceilalți, iar martorii schimbării tale suferă la fel de mult ca tine. Și pentru ce?! Ți-ai dorit fericirea, ai muncit și ți-ai construit-o. Dar ai realizat că prețul a fost prea mare. Undeva te-ai pierdut pe drum și încerci totuși să ascunzi asta. Nu ceilalți sunt vinovați că le-ai dat speranțe. Tu ești vinovat că ți-ai dorit să ajungi acolo, iar durerea te macină pe interior.

Dar la final, puțin șifonat, te ridici, capitulezi, ridici privirea și zâmbești. Te consolezi. Nu ești singurul, nu ești primul și nici ultimul. O să fie bine și știi că ceea ce urmează întotdeauna trebuie să fie mai bun.

Speri. Până la urmă, speranța nu moare, nu?! Și visezi. Este singurul lucru care nu doare acum.

Însă zâmbești. Lucruri extraordinare sunt pe cale să se întâmple.

Știi că am mai vorbit despre asta?! Aici.

Cu drag, v.

Scrisoare deschisă către un gigant medical

În secolul în care creăm roboți și ne înmulțim fără să ne reproducem, în anul în care ne lăudăm cu uterul artificial şi placenta computerizată, Alexandra moare. La nici măcar o zi după ce și-a cunoscut micuțul. Iar tu ridici din umeri pentru că nici măcar TU nu realizezi ce s-a întâmplat. Spune-mi, însă, ce măsuri vei lua în privința medicului responsabil? Pe Alexandra nu o aduce nimeni înapoi, dar câte alte mămici decartează cu încredere la voi?

Nu îți pasă, e doar un pacient pe care l-ai ajutat să dea viață și căruia i-ai declarat ora decesului. Vrei să o cunoști pe Alexandra? om împăciuitor, cu atât de mult bun simț încât să nu te deranjeze. Un om care de fiecare dată când a văzut gramul de bunătate în celalalt, l-a exploatat. Omul care a pus familia pe primul plan în orice conjunctură și care până la marea întâlnire cu viitorul visa la un întreg. Avea să devină un întreg doar pentru zece ore. Vrei să continui? Începi să regăsești omul din descriere în unul din apropiații tăi?

Pentru tine este doar un caz nefericit trecut pe lista pierderilor pentru care se deschide o ancheta și care se va închide la un moment dat. Pentru noi ceilalți, însă… spune-mi, te poți pune în locul familiei? al prietenilor? a celor care au cunoscut-o pe Alexandra? Sau mai bine nu. Pune-te în locul micuțului Eduard. Nu pentru mult timp, doar câteva secunde. Și nu acum cand are 6 zile, ci când va avea 6 luni… 6 ani…

Nu știu dacă să spun din cauza sau datorită ție… am învățat că oamenii prea încrezători în sine pot lua vieți. Oamenii care au învățat să salveze vieți. Și accept. Accept lecția asta. Dar nu accept greșeala de a trimite spre Ceruri un om sănătos care tocmai devenise părinte. O femeie care tocmai se împlinise. O viață care tocmai dăduse o viață. O proaspătă mămică. Avea totul. Pentru zece ore a avut totul.

Acum un an vorbeam aici despre cum era să îmi las creierii pe munte, despre lucrurile pe care le-am conștientizat în acele fracțiuni de secundă și vorbeam despre prietenie, despre oameni frumoși și exemple de iubire. Despre viață. Iar atunci ea era acolo.

În rest… când cuvintele nu își mai au rostul, rămân doar zâmbete și lacrimi.

  photo Semnatura_zpskkazlyiz.png

13319702_1164600673572405_2125677636484825235_n

Love story: Chivu + BRD

Trebuie să va spun din start că nu exista happy end in aceasta poveste. Nici lacrimogena nu este.

CAPITOLUL 1

Relatia noastra de iubire a inceput prin mai, cand de dragoste nebuna, am parcurs peste 100 km ca sa predau cardul. Da, trebuia sa merg acasa, ca acolo ne-am cunoscut… Atunci am aflat ca dorul ar fi prea mare daca ne-am desparti brusc, asa ca a trebuit sa mai fac un drum, 30 zile mai tarziu ca sa se inchida si contul. Partajul a costat 50 lei reprezentand comisioane lunare pana la sfarsitul lui decembrie 2017. Se intampla in Mai 2017. Am zis asta e, daca trebuie…. trebuie, asta sa fie costul despartirii. Ei… la 30 zile, inca 5 lei, ca nah… comision pe luna in curs… doar trecusera 30 zile de la solicitare. Asta e…

CAPITOLUL 2

Stiti voi… lumea e mica. Nu ai cum sa nu dai oci in oci sau sold in sold. Am ajuns din nou la BRD, iar vorba aia, dragostea cu sila se poate, dar nu prea merge.

Vineri, 9 iunie.

BRD: Buna ziua!

<Nu pot sa spun ca e buna, dar am salariul la voi si desi am un card mai vechi aferent unui cont in care se vireaza acest salariu si nu ii mai stiu PIN-ul, ma puteti ajuta, va rog? intre timp as vrea sa si retrag banii, ca poate fac pui acolo, de ce sa risc?!>

BRD: Desigur, facem acum solicitarea, sa stiti ca vi se va percepe un comision de 10 lei pt reemitere PIN si 0.5% – minim 5 lei, comision de retragere bani din caserie. PIN-ul dvs va ajunge in 7-10 zile lucratoare la sucursala emitenta, ahh, stati totusi sa verific, pentru ca tocmai am implementat optiunea de PIN prin SMS, iar in acest caz, dvs nu trebuie sa va mai deplasati la banca! [Perfeeect! Ar fi super!] Da, din pacate, nu se poate. Se adreseaza doar anumitor clienti, momentan nu se poate implementa in cazul tuturor.

[Clientii aia carora li se adreseaza au stea in frunte?! Ca eu am una in cot, mi-am tatuat-o acum vreo 3 ani, cam fix in perioada cand mi-am deschis si contul, zic, poate, poate.]

<Asta este, nu e problema, merg la banca.>

BRD: Sigur, am inregistrat solicitarea, urmeaza ca acel comision de 10 lei sa fie retras in cursul acestei zile, iar colegii mei din sucursala Sincai va vor contacta atunci cand va ajunge PIN-ul.

AFTER 32 zile.

Luni, 10 iulie, ora 11.

Zi de salar’. Bai, dar nu urma sa ma contacteze Sincaiul sa merg sa imi iau PIN-ul? Hai sa nu bat drumul aiurea, sun sa vad care e treaba.

<Buna ziua, am un PIN de ridicat de la voi si din cate am inteles trebuia sa ma contacteze cineva, probabil s-a omis si eu m-am culcat pe urechea ca o sa ma sunati, ma rog. pot sa vin sa il iau?>

BRD: Numai putin sa verific, va rog, dar sa stiti ca noi nu mai emitem PIN prin plic, doar prin SMS. Cand ati facut solicitarea?

<Acum fix o luna.>

BRD: Haideti sa verific totusi… Da, nu este, va recomand sa sunati in call center pentru ca ei va pot oferi mai multe detalii privind situatia actuala.

[Dupa iubirea din capitolul 1 la care am adaugat 10 min de stat in asteptare in call center, deja imi stricase zen-ul, dar sunt o doamna, ce pana mea…]

BRD: Buna ziua, numele meu este Calin, cu ce va pot fi de folos?

<Buna ziua, acum fix o luna am facut o solicitare de reemitere PIN, iar acest PIN urma sa soseasca in 7-10 zile lucratoare la sucursala dvs din Sincai, dar tocmai ce am sunat acum si mi s-a spus ca nu a ajuns, ma puteti ajuta?>

BRD: Imediat verific, doua secunde, va rog.

[1…2…3…10… Multumesc Orange pentru nelimitat]

BRD: Imi cer scuze ca ati asteptat atat. Da, se pare ca cererea dvs nu a fost inregistrata, initial nici nu aparea solicitarea, nu stiu sa va spun motivul. Lasati-ma sa verific si revin la dvs in cel mai scurt timp, astfel incat pana la sfarsitul zilei sa aveti si PIN-ul.

Calin s-a pierdut… probabil ca in alt apel intrat.

Merg la banca, grabita sa mai prind pe cineva in timp util, ca evident, toti avem program, unii mai de gravide asa, dar nah, toti functionam pe acelasi fus orar.

Dragul de el (numele lui nu l-am retinut) era atat de ocupat… am asteptat cuminte 30 min la rand. Pana la urma timpul inseamna bani, nu? iar cand ii ai la BRD, ce sa zic?!

Foarte dragut, m-a ajutat sa retrag din nou banuti, din nou 0.5% – minim 5 lei comision, din nou cerere reemitere PIN si pentru a doua oara intr-o zi promisiunea ca pana la sfarsitul zilei se va rezolva. (eu l-am crezut evident… desi era ora 17 fara…).

Marti, 11 iulie, ora 12:30.

Call center BRD: Buna ziua, numele meu este Andreea, cu ce va pot ajuta?

<Buna ziua, Valeria Chivu este numele meu. Nici nu pot sa imi vars nervii pe tine, Andreea, pentru ca ti-ai ales jobul gresit. Am o problema. Am bani, dar nu pot sa imi achit pranzul in aceasta minunata zi, pentru ca BRD nu mi-a emis nici dupa 32 zile un amarat de PIN, iar eu ma hranesc cu promisiunea colegilor tai cu care am discutat ieri si care m-au asigurat ca se rezolva in cursul zilei de ieri.>

Call center BRD: Am inteles, imi cer scuze pentru situatia creata. Am nevoie de detalii…

Bla Bla Bla

Oameni buni, comisionul ala de 10 lei s-a retras, la fel si cei 0.5% – minim 5 lei la retragere numerar la caserie. La cat mai multi clienti!

In rest… numai de bine!

Cu drag,

 photo Semnatura_zpskkazlyiz.png

t

 

 

 

5 motive pentru care să alegi încălțămintea din piele naturală

Obișnuim de multe ori să alegem încălțămintea după formă, toc, culoare sau chiar brand. Avem tendința să cumpărăm tot ce ne iese în cale pentru că sunt frumoși și ne-ar veni perfect. Așa ajungem să avem mai multe perechi decât spațiul de depozitare și în special mult mai multe decât nevoia în sine. Trebuie să recunoaștem și că de cele mai multe ori criteriile de baza sunt comoditatea și designul, iar calitatea materialului din care sunt făcuți devine un criteriu secundar.

Ei bine, pielea de tip înlocuitor arată la fel de bine ca cea adevărată, dar asta nu înseamnă că are și aceleași calități. Care sunt acestea și implicit motivele pentru care să alegi încălțămintea din piele naturală? Iată mai jos.

  1. Rezistă mai mult – este probabil cel mai important beneficiu. Îngrijită corespunzător, încălțămintea din piele rezistă ani de zile în perfectă stare. Chiar dacă încălțămintea din piele este un pic mai scumpă, te poți bucura mai mult timp de ea, iar în final poți constata chiar că ajută să faci economie pe termen lung, în special dacă vorbim de încăltămintea pentru perioada rece. Datorită materialului mult mai gros acestea sunt mai rezistente la apă și praf, iar frigul trece mai greu.
  2. Încălțăminte mai sănătoasă – imitațiile din piele pot avea porțiuni toxice, care sunt dăunătoare pielii piciorului. Sunt anumite materiale sintetice folosite pentru confecționarea pantofilor care pot produce alergii.
  3. Este mai confortabilă – pielea se mulează dupa forma piciorului mult mai ușor și mai repede, iar în acest fel eviți durerile cauzate de o pereche nouă de încălțăminte. Pielea sintetică are de cele mai multe ori consecințe precum luni de durere și bășici. Un alt avantaj este că o pereche din piele naturală o poți duce la cizmar pentru reparații, dar cea sintetică nu.
  4. Piciorul îți transpiră mai puțin în materiale care respiră – în special vara. Iar prin alegerea unor încălțări din piele naturală putem evita transpirația urât mirositoare.
  5. Te ajută dacă ai monturi – conform specialiștilor de la Școala de Medicină Harvard monturile se moștenesc, ceea ce înseamnă că nu ai cum să scapi de ele. Ce poți să faci este să le ții sub control, optând pentru materiale moi care respiră, deoarece pantofii duri nu se vor lăsa, iar riscul de a provoca inflamații sau alte complicații este destul de mare.

Iată deci cinci motive. Pentru restul articolului, dar și altele ne vedem aici.

Pupz apăsat,

v

P.S. vreau soare ca în poza de mai jos, se poa’?

img_2163

Filosofii la prima oră

„Unele comori le găseşti numai atunci când nu le cauţi.”

Bob Dylan

Trăim prezentul cu gândul că este viitorul, ne gândim la viitor și nu profităm de prezent. Ne facem planuri pentru o viață lungă, dar ne băgăm la somn fără să ne gândim că poate nu vom mai spune „Bună dimineața!”

Iubim intens, cu toată puterea și gândul că mai mult de atât nu există, fără să ne gândim că un mâine te apropie mai mult sau că te poate lăsa gol. Ne punem soarta în palma unei persoane și nu avem nicio garanție că o să ne fie bine, dar noi iubim. Iubim mai mult decât ne iubim. Și e un trade care de multe ori duce la eșec. Dăruiești iubire în schimbul unor iluzii frânte și faci compromisuri în speranța că o să fie mai bine. Trăiești gândindu-te la fericirea celorlalți în timp ce a ta atârnă de un fir de ață. Și suferi cu aceeași intensitate cu care iubești.

Te resemnezi, ridici privirea și mergi. Realizezi într-un final că propria persoană este tot ce ai mai de preț și că este atât de simplu să te faci fericit. Realizezi că ești singurul om în măsură să o facă, iar atunci nu mai cauți fericirea, nu mai tânjești după suflete calde și nu mai speri, pentru că toate astea vin de la sine. Ajungi să te cunoști atât de bine încât în cel mai ușor mod le dai voie și celor care pătrund în viața ta să o facă. Și tot ușor îi poți face să se îndrăgostească și să te facă să te îndrăgostești. Dar draga mea, când te îndrăgostești începi din nou să iubești mai mult decât să te iubești. Încearcă să păstrezi totuși echilibrul.

Iubește-te.

Puțin Bali pentru fiecare.

Anul acesta Radu a propus ca destinație de vacanță Bali. Nu simt însă că anul acesta va fi cel în care ajung în Paradis, pentru că mai sunt multe alte lucruri de pus la punct până atunci, dar și pentru că eu sunt genul de om care nu crede până nu îl pui în fața faptului împlinit. Trecând peste, am zis că dacă tot nu vom ajunge în Bali curând, măcar să aduc o bucățică de Bali la noi. Așa că l-am dus la prietena mea, Eka, la Puri Bali.

Eka a fost printre primele persoane pe care le-am cunoscut atunci când am venit în București. Chimie încă de când am cunoscut-o. Ea venită de la mii de kilometri, eu de la o aruncătură de băț. Amândouă stăine de locul în care am copilărit și ne-am trăit adolescența. Cu o română corectă gramatical, dar amuzant pronunțată, cu energie pozitivă și multă empatie. Așa am cunoscut omul acesta atât de lipicios încât nu ai cum să nu îl îndrăgești de la prima conversație. Și tot așa a început o prietenie care a rezistat deși timpul nu a adus de fiecare dată și prezența fizică, fiecare urmându-și cursul firesc.

Împreună cu cel care i-a fost alături în momentele și mai puțin bune, Eka a reușit să aducă o mică parte din Bali, aici în București. Mai exact, masajele 100% cu specific și terapii fix de la mama lor balineză.  De la bețișoarele parfumate până la mesele de masaj din bambus. Iar fetele… cum altfel dacă nu balineze, colege de breaslă care au conturat ideea de specific balinez și au pus punctul pe ”j” la cuvântul ”masaj”?! Și după mai bine de patru ani de promisiuni și scuze, dorința de a mă lăsa pe mâinile lor și-a spus cuvântul. Și ce poate fi mai frumos decât să împarți un astfel de moment cu persoana de lângă tine? Masajul de cuplu a fost alegerea perfectă.

Masajul pentru cupluri este realizat simultan, de două terapeute, într-o cameră special amenajată pentru terapii în doi, așa că din când în când mi-am putut arunca privirea la chipul satisfăcut al omului de lângă mine. Cu un ritual încântător al simțurilor pentru parteneri, condimentat de răsfăț și senzualitate, cu tonuri de romantism și relaxare. Ce poate fi mai special?

Mai este puțin până la Valentine’s Day și puțin mai mult până la Dragobete. Dacă vrei ca omul de lângă tine să te iubească mai mult ca oricând, du-l într-un astfel de colț de Paradis. Nu vei regreta!

După o zi plină, grea și obositoare cea mai mare satisfacție o reprezintă un răsfăț bine meritat. Iar dacă mai ai și febră musculară așa cum aveam eu, crede-mă, fericirea vine ambalată cu fundiță roșie.

Locația o găsiți pe Episcopiei, Nr. 5, în zona Ateneu, iar mai mult detalii găsiți aici.

Cu drag,

v

Șapte idei geniale pentru depozitarea pantofilor

Știu, avem prea multe perechi de încălțăminte, dar niciodată suficiente. Pantofarul nu mai face față, iar mai mereu pantofii ajung să stea intr-o mare debandadă. Bine, excepție fac perechile acelea absolut superbe pe care le porți doar la ocazii, iar după le depozitezi în cutiile lor originale.

M-am gândit la acest aspect, așa că am luat în considerare câteva soluții privind depozitarea și păstrarea încălțămintei. Ce este absolut fantastic? Că trecem dincolo de clasicele pantofare și propunem soluții pe care le poți crea chiar tu. Interesant? Eu zic că da.

  1. Suportul pentru spații mici – sub pat sau pe ușă. Aceste suporturi de pantofi pot fi introduse sub pat, canapea, dulap sau ordonate sub umerașele din dressing. Sunt ușor de manipulat și te pot scăpa de debandadă. În suportul pentru ușă încap până la 36 perechi, iar pentru că se aplică pe ușă, poți câștiga foarte mult spațiu.
  2. Cutiile vechi din lemn nu îşi vor pierde farmecul niciodată. Poţi apela la câteva pentru încălţămintea pe care o foloseşti mai des și în special pentru cea de iarnă.
  3. Cutia cu pietre este genială pentru perioadele ploioase sau cand se topește zăpada. So cosy and smart.
  4. Suportul din țevi de PVC. Țevile de PVC se pare căîși găsesc din ce în ce mai multe utilități. Au bifat-o și pe aceasta, de a depozita pantofi, iar nouă ni se pare genială.Pot fi depozitate cu ușurință sandalele, pantofii și în special încălțămintea de plajă.
  5. Pantofar din bara de prosoape. Ideea îi aparține lui Janie de la ”The Eisenharts” și trebuie să recunoaștem că e briliantă. Dă o fugă la magazin și cumpără câteva bare destinate prosoapelor. De regulă, pe o bară de dimensiuni standard încap trei perechi de pantofi.
  6. Cadru de plinte pentru agățat pantofii cu toc. Acestea pot fi create din redefinirea marginilor decorative ale pereților sau pot fi create din ipsos și sunt destinate exclusiv pantofilor cu toc. Astfel de suporturi sunt ideale în special dacă sunt plasate în partea de sus a camerei.
  7. Umerașele de pantaloni. Cizmele pot lua cu ușurință locul pantalonilor, dacă atașezi o bară fixă de care să-ți atârni cizmele, pe timpul sezonului cald. 

Ține minte, în funcție de soluția aleasă, fie pantofar, fie rafturi, vor încăpea mai mulți dacă îi așezi unul cu fața, iar celalalt cu spatele. Totodată…

Continuarea aici.