MK Asante și foaia albă

Vă spun din start că articolul ăsta nu este chiar în stilul obișnuit. Nu e pe feeling, nu vorbește despre pantofi sau orice altceva am mai postat aici. Este vorba de o lecție care mie mi-a dat de gândit.

De MK Asante am auzit întâmplător.

Omul este autor de bestseller, regizor, artist înregistrat și cel mai tânăr profesor de la Morgan State University. Și nu, nu i-a plăcut școala, a fost chiar un copil problemă.

Omu’ a descoperit in a good way modul incredibil de a conștientiza valoarea fricii pe care o simți înainte de a greși. Mi s-a părut o prostie la prima vedere, dar cam are o logică.

Când  era adolescent cu probleme la școală, profesoara de limbă engleză i-a pus în față o foaie albă și l-a îndrumat să scrie.

– Ce să scriu? – a întrebat el.

– Orice. Pentru a începe, nu trebui să fii măreț, dar pentru a ajunge măreț, trebuie neapărat să începi.

Și asta pare că i-a cam schimbat perspectiva. Peste ani, ajuns deja cunoscut, Asante ține un seminar cu prizonierii unei închisori în care le vorbește despre arta de a scrie. Acolo a întâlnit o grămadă de tineri deciși să-și schimbe complet viața.

Ieșind de acolo, a descoperit că unul dintre participanții seminarului, nu avea saltea în cameră. Destul de ciudat, știm care sunt condițiile de trai. Întrebat de ce nu are, omul i-a răspuns că salteaua confortabilă l-ar fi împăcat cu faptul că efectele greșelilor sunt ireversibile. ”Este prea confortabil și nu vreau să simt confortul într-un astfel de loc.” Astfel nu ar fi reușit să scape din aceste condiții pentru a obține mai mult.

Asante i-a întins o foaie albă.

Fiecare dintre noi este ca această foaie albă, care așteaptă să noteze pe ea noile realizări. Scrie-ți povestea în fiecare zi. Doar frica față de această coală albă face ca o istorie obișnuită să devină una minunată.

Colorează-te!

Răutatea celor din jur denotă ceea ce sunt ei, nu tu. Și răi ne pricepem cu toții să fim. Acceptă provocarea. Fă un compliment astăzi, sigur cineva îți va zâmbi, iar asta va colora foaia albă.

Ce spune Asante acum: „M-am uitat la foaia albă care strălucea ca un ocean în care se scăldau posibilitățile. Pustietatea ei m-a îndemnat să-mi spun povestea. Dar nu am putut. Eram speriat și înghețat. Erau multe lucruri pe care vroiam să le spun, dar mâna nu mi se mișca, cuvintele fiindu-mi blocate, ca apa de sub gheață”.

Mi-am propus să mă colorez și să scriu. Să îmi umplu coala albă și să trec peste frica de a nu greși. Mai bine să fac și să greșesc, decât să rămân la gândul ”cum ar fi fost dacă…?!”

Experiențele înseamnă greșeli, iar cumulul de greșeli te fac mai bun. Fii mai bun! 🙂

Cu drag, v.

Sursa foto: „Young Bucks” – MK Asante ft. King Mez

Reclame

Când tu ești tu

De câte ori ai încercat să îți renegi anumite trăiri? De câte ori ai încercat să lași trecutul în urmă și să pășești cu încredere în viitor? De câte ori te-ai gândit la ”Ce ar fi fost dacă…?”

Ți-ai pus vreodată la îndoială apartenența? Te-ai uitat vreodată în dreapta ta și ți-ai pus întrebarea ”Eu aparțin acestui loc?” Ți-ai găsit răspunsul?

Sentimentul de apartenență este unul absolut normal, pe toți ne încearcă, însă ceea ce am realizat este faptul că acasă este locul în care ești tu însuți, în care respiri fericire prin toți porii, acolo unde te simți liber, acolo unde ești TU.

Ce ai făcut pentru tine? nimic. Sau tot posibilul. Ai dat totul și te-ai mințit că aparții. Ți-ai creat atmosfera, cuibușorul și ți-ai încălzit locul. Te minți singur și suferi în tăcere și partea cea mai proastă este că nu ești conștient de nefericirea pe care o provoci în jurul tău. Te afunzi într-un negru în care îi tragi și pe ceilalți, iar martorii schimbării tale suferă la fel de mult ca tine. Și pentru ce?! Ți-ai dorit fericirea, ai muncit și ți-ai construit-o. Dar ai realizat că prețul a fost prea mare. Undeva te-ai pierdut pe drum și încerci totuși să ascunzi asta. Nu ceilalți sunt vinovați că le-ai dat speranțe. Tu ești vinovat că ți-ai dorit să ajungi acolo, iar durerea te macină pe interior.

Dar la final, puțin șifonat, te ridici, capitulezi, ridici privirea și zâmbești. Te consolezi. Nu ești singurul, nu ești primul și nici ultimul. O să fie bine și știi că ceea ce urmează întotdeauna trebuie să fie mai bun.

Speri. Până la urmă, speranța nu moare, nu?! Și visezi. Este singurul lucru care nu doare acum.

Însă zâmbești. Lucruri extraordinare sunt pe cale să se întâmple.

Știi că am mai vorbit despre asta?! Aici.

Cu drag, v.

Scrisoare deschisă către un gigant medical

În secolul în care creăm roboți și ne înmulțim fără să ne reproducem, în anul în care ne lăudăm cu uterul artificial şi placenta computerizată, Alexandra moare. La nici măcar o zi după ce și-a cunoscut micuțul. Iar tu ridici din umeri pentru că nici măcar TU nu realizezi ce s-a întâmplat. Spune-mi, însă, ce măsuri vei lua în privința medicului responsabil? Pe Alexandra nu o aduce nimeni înapoi, dar câte alte mămici decartează cu încredere la voi?

Nu îți pasă, e doar un pacient pe care l-ai ajutat să dea viață și căruia i-ai declarat ora decesului. Vrei să o cunoști pe Alexandra? om împăciuitor, cu atât de mult bun simț încât să nu te deranjeze. Un om care de fiecare dată când a văzut gramul de bunătate în celalalt, l-a exploatat. Omul care a pus familia pe primul plan în orice conjunctură și care până la marea întâlnire cu viitorul visa la un întreg. Avea să devină un întreg doar pentru zece ore. Vrei să continui? Începi să regăsești omul din descriere în unul din apropiații tăi?

Pentru tine este doar un caz nefericit trecut pe lista pierderilor pentru care se deschide o ancheta și care se va închide la un moment dat. Pentru noi ceilalți, însă… spune-mi, te poți pune în locul familiei? al prietenilor? a celor care au cunoscut-o pe Alexandra? Sau mai bine nu. Pune-te în locul micuțului Eduard. Nu pentru mult timp, doar câteva secunde. Și nu acum cand are 6 zile, ci când va avea 6 luni… 6 ani…

Nu știu dacă să spun din cauza sau datorită ție… am învățat că oamenii prea încrezători în sine pot lua vieți. Oamenii care au învățat să salveze vieți. Și accept. Accept lecția asta. Dar nu accept greșeala de a trimite spre Ceruri un om sănătos care tocmai devenise părinte. O femeie care tocmai se împlinise. O viață care tocmai dăduse o viață. O proaspătă mămică. Avea totul. Pentru zece ore a avut totul.

Acum un an vorbeam aici despre cum era să îmi las creierii pe munte, despre lucrurile pe care le-am conștientizat în acele fracțiuni de secundă și vorbeam despre prietenie, despre oameni frumoși și exemple de iubire. Despre viață. Iar atunci ea era acolo.

În rest… când cuvintele nu își mai au rostul, rămân doar zâmbete și lacrimi.

  photo Semnatura_zpskkazlyiz.png

13319702_1164600673572405_2125677636484825235_n

Love story: Chivu + BRD

Trebuie să va spun din start că nu exista happy end in aceasta poveste. Nici lacrimogena nu este.

CAPITOLUL 1

Relatia noastra de iubire a inceput prin mai, cand de dragoste nebuna, am parcurs peste 100 km ca sa predau cardul. Da, trebuia sa merg acasa, ca acolo ne-am cunoscut… Atunci am aflat ca dorul ar fi prea mare daca ne-am desparti brusc, asa ca a trebuit sa mai fac un drum, 30 zile mai tarziu ca sa se inchida si contul. Partajul a costat 50 lei reprezentand comisioane lunare pana la sfarsitul lui decembrie 2017. Se intampla in Mai 2017. Am zis asta e, daca trebuie…. trebuie, asta sa fie costul despartirii. Ei… la 30 zile, inca 5 lei, ca nah… comision pe luna in curs… doar trecusera 30 zile de la solicitare. Asta e…

CAPITOLUL 2

Stiti voi… lumea e mica. Nu ai cum sa nu dai oci in oci sau sold in sold. Am ajuns din nou la BRD, iar vorba aia, dragostea cu sila se poate, dar nu prea merge.

Vineri, 9 iunie.

BRD: Buna ziua!

<Nu pot sa spun ca e buna, dar am salariul la voi si desi am un card mai vechi aferent unui cont in care se vireaza acest salariu si nu ii mai stiu PIN-ul, ma puteti ajuta, va rog? intre timp as vrea sa si retrag banii, ca poate fac pui acolo, de ce sa risc?!>

BRD: Desigur, facem acum solicitarea, sa stiti ca vi se va percepe un comision de 10 lei pt reemitere PIN si 0.5% – minim 5 lei, comision de retragere bani din caserie. PIN-ul dvs va ajunge in 7-10 zile lucratoare la sucursala emitenta, ahh, stati totusi sa verific, pentru ca tocmai am implementat optiunea de PIN prin SMS, iar in acest caz, dvs nu trebuie sa va mai deplasati la banca! [Perfeeect! Ar fi super!] Da, din pacate, nu se poate. Se adreseaza doar anumitor clienti, momentan nu se poate implementa in cazul tuturor.

[Clientii aia carora li se adreseaza au stea in frunte?! Ca eu am una in cot, mi-am tatuat-o acum vreo 3 ani, cam fix in perioada cand mi-am deschis si contul, zic, poate, poate.]

<Asta este, nu e problema, merg la banca.>

BRD: Sigur, am inregistrat solicitarea, urmeaza ca acel comision de 10 lei sa fie retras in cursul acestei zile, iar colegii mei din sucursala Sincai va vor contacta atunci cand va ajunge PIN-ul.

AFTER 32 zile.

Luni, 10 iulie, ora 11.

Zi de salar’. Bai, dar nu urma sa ma contacteze Sincaiul sa merg sa imi iau PIN-ul? Hai sa nu bat drumul aiurea, sun sa vad care e treaba.

<Buna ziua, am un PIN de ridicat de la voi si din cate am inteles trebuia sa ma contacteze cineva, probabil s-a omis si eu m-am culcat pe urechea ca o sa ma sunati, ma rog. pot sa vin sa il iau?>

BRD: Numai putin sa verific, va rog, dar sa stiti ca noi nu mai emitem PIN prin plic, doar prin SMS. Cand ati facut solicitarea?

<Acum fix o luna.>

BRD: Haideti sa verific totusi… Da, nu este, va recomand sa sunati in call center pentru ca ei va pot oferi mai multe detalii privind situatia actuala.

[Dupa iubirea din capitolul 1 la care am adaugat 10 min de stat in asteptare in call center, deja imi stricase zen-ul, dar sunt o doamna, ce pana mea…]

BRD: Buna ziua, numele meu este Calin, cu ce va pot fi de folos?

<Buna ziua, acum fix o luna am facut o solicitare de reemitere PIN, iar acest PIN urma sa soseasca in 7-10 zile lucratoare la sucursala dvs din Sincai, dar tocmai ce am sunat acum si mi s-a spus ca nu a ajuns, ma puteti ajuta?>

BRD: Imediat verific, doua secunde, va rog.

[1…2…3…10… Multumesc Orange pentru nelimitat]

BRD: Imi cer scuze ca ati asteptat atat. Da, se pare ca cererea dvs nu a fost inregistrata, initial nici nu aparea solicitarea, nu stiu sa va spun motivul. Lasati-ma sa verific si revin la dvs in cel mai scurt timp, astfel incat pana la sfarsitul zilei sa aveti si PIN-ul.

Calin s-a pierdut… probabil ca in alt apel intrat.

Merg la banca, grabita sa mai prind pe cineva in timp util, ca evident, toti avem program, unii mai de gravide asa, dar nah, toti functionam pe acelasi fus orar.

Dragul de el (numele lui nu l-am retinut) era atat de ocupat… am asteptat cuminte 30 min la rand. Pana la urma timpul inseamna bani, nu? iar cand ii ai la BRD, ce sa zic?!

Foarte dragut, m-a ajutat sa retrag din nou banuti, din nou 0.5% – minim 5 lei comision, din nou cerere reemitere PIN si pentru a doua oara intr-o zi promisiunea ca pana la sfarsitul zilei se va rezolva. (eu l-am crezut evident… desi era ora 17 fara…).

Marti, 11 iulie, ora 12:30.

Call center BRD: Buna ziua, numele meu este Andreea, cu ce va pot ajuta?

<Buna ziua, Valeria Chivu este numele meu. Nici nu pot sa imi vars nervii pe tine, Andreea, pentru ca ti-ai ales jobul gresit. Am o problema. Am bani, dar nu pot sa imi achit pranzul in aceasta minunata zi, pentru ca BRD nu mi-a emis nici dupa 32 zile un amarat de PIN, iar eu ma hranesc cu promisiunea colegilor tai cu care am discutat ieri si care m-au asigurat ca se rezolva in cursul zilei de ieri.>

Call center BRD: Am inteles, imi cer scuze pentru situatia creata. Am nevoie de detalii…

Bla Bla Bla

Oameni buni, comisionul ala de 10 lei s-a retras, la fel si cei 0.5% – minim 5 lei la retragere numerar la caserie. La cat mai multi clienti!

In rest… numai de bine!

Cu drag,

 photo Semnatura_zpskkazlyiz.png

t

 

 

 

Puțin Bali pentru fiecare.

Anul acesta Radu a propus ca destinație de vacanță Bali. Nu simt însă că anul acesta va fi cel în care ajung în Paradis, pentru că mai sunt multe alte lucruri de pus la punct până atunci, dar și pentru că eu sunt genul de om care nu crede până nu îl pui în fața faptului împlinit. Trecând peste, am zis că dacă tot nu vom ajunge în Bali curând, măcar să aduc o bucățică de Bali la noi. Așa că l-am dus la prietena mea, Eka, la Puri Bali.

Eka a fost printre primele persoane pe care le-am cunoscut atunci când am venit în București. Chimie încă de când am cunoscut-o. Ea venită de la mii de kilometri, eu de la o aruncătură de băț. Amândouă stăine de locul în care am copilărit și ne-am trăit adolescența. Cu o română corectă gramatical, dar amuzant pronunțată, cu energie pozitivă și multă empatie. Așa am cunoscut omul acesta atât de lipicios încât nu ai cum să nu îl îndrăgești de la prima conversație. Și tot așa a început o prietenie care a rezistat deși timpul nu a adus de fiecare dată și prezența fizică, fiecare urmându-și cursul firesc.

Împreună cu cel care i-a fost alături în momentele și mai puțin bune, Eka a reușit să aducă o mică parte din Bali, aici în București. Mai exact, masajele 100% cu specific și terapii fix de la mama lor balineză.  De la bețișoarele parfumate până la mesele de masaj din bambus. Iar fetele… cum altfel dacă nu balineze, colege de breaslă care au conturat ideea de specific balinez și au pus punctul pe ”j” la cuvântul ”masaj”?! Și după mai bine de patru ani de promisiuni și scuze, dorința de a mă lăsa pe mâinile lor și-a spus cuvântul. Și ce poate fi mai frumos decât să împarți un astfel de moment cu persoana de lângă tine? Masajul de cuplu a fost alegerea perfectă.

Masajul pentru cupluri este realizat simultan, de două terapeute, într-o cameră special amenajată pentru terapii în doi, așa că din când în când mi-am putut arunca privirea la chipul satisfăcut al omului de lângă mine. Cu un ritual încântător al simțurilor pentru parteneri, condimentat de răsfăț și senzualitate, cu tonuri de romantism și relaxare. Ce poate fi mai special?

Mai este puțin până la Valentine’s Day și puțin mai mult până la Dragobete. Dacă vrei ca omul de lângă tine să te iubească mai mult ca oricând, du-l într-un astfel de colț de Paradis. Nu vei regreta!

După o zi plină, grea și obositoare cea mai mare satisfacție o reprezintă un răsfăț bine meritat. Iar dacă mai ai și febră musculară așa cum aveam eu, crede-mă, fericirea vine ambalată cu fundiță roșie.

Locația o găsiți pe Episcopiei, Nr. 5, în zona Ateneu, iar mai mult detalii găsiți aici.

Cu drag,

v

To blog or not to blog

Scriu. Îmi place să scriu și deși nu apare aici în feed, o fac des. Prima dată am scris acum mai bine de trei ani, dar curajul de a face public a lipsit cu desăvârșire. După trei ani am deschis acest cont cu setea de a scrie și de a împărtăși, dar de fiecare dată m-am întrebat dacă e ok să mă deschid atât de mult.

Atunci când alegi să îți faci un blog pui în balanță mai multe aspecte. Te gândești care sunt riscurile pe care ți le asumi, dar și beneficiile de care te poți bucura. Toți gândim, toți avem păreri, dar nu toți ne facem blog ca să expunem ceea ce gândim. Unii mai răutăcioși le numesc frustrări publice, alții mai puțin răutăcioși le încurajează pentru că se regăsesc. Ne considerăm liberi, dar chiar și în neștiința asta ne ferim să spunem lucruri ca să nu deranjăm sau să jignim. Alții se simt de la sine, fără să dai cu vreo vorbă în direcția lor, iar atunci nu ai cum să nu te gândești la cât de mult însemni pentru ei. Probabil au reprezentat ceva pentru tine la un moment dat și probabil că te-ai deschis destul de mult. Probabil ți-ai fi dorit să rămână în viața ta, dar atunci când nu te așteptai ai gustat din amărăciune și ți-ai dat seama că nu este chiar persoana pe care ți-o dorești lângă tine pe viitor. Sau poate că tu ai greșit. Poate că ai greșit și nu ai conștientizat. Poate acea persoană a gustat din amărăciunea ta și și-a dat seama că nu te vrea pe termen lung.

La asta se rezumă calitatea de a deveni o persoană publică. Atunci când faci public ceea ce gândești fie o faci bine și deși primești laude se găsește cineva care să îți sară la beregată, fie o faci prost și evident se găsește cineva să facă același lucru. Și spun calitate pentru că este mare lucru să îți asumi frustrările persoanelor care nu te cunosc sau cărora cândva le-ai împărtășit secrete.

Și când contezi cu adevărat pentru cei din jurul tău? Atunci când după ani și ani iese la iveală cu răutățisme care îi denotă caracterul și nu poți decât să te feliciți pentru decizia înțeleaptă de a te debarasa de persoanele care nu îți aduc cinste.

Ei bine, nu sunt blogger, nu urmăresc trafic, nu monetizez vreun blog. Doar îmi exprim liberul îngrăjdat de frustrări. Și încurajez pe toți să o facă pentru că spre surprinderea unora internetul este pentru toți. Să lăsăm totuși răutățismele gratuite născute din frustrări, iar dacă tot le avem măcar să ieșim la iveală cu nume și prenume și, bineînțeles, cu acuze fondate. Că de aceea nu evoluăm ca nație.

Cu drag,

 photo Semnatura_zpskkazlyiz.png

P.S. Omule, ești important! Ești important pentru omul de lângă tine, pentru comunitatea din care faci parte, pentru societate. Lasă răutățile și fă mai mult. Că poți.

For some this is the Everest

Ora 8, metrou. Afară plouă, iar eu nu am fost deloc inspirată. Sau mă rog… nu am vrut să fac pe plac vremii. Tocurile mele, victime ale pavelelor în continuă schimbare, victime și ele la rândul lor ale conducerii acestei minunate capitale europene. Slalom printre nămol și băltoace, dar mândră de performanța de a ajunge într-un timp destul de scurt la metrou.

Acolo erau ei, o doamnă trecută de 45 și cel mai probabil fiul, imobilizat într-un scaun cu rotile. Cum ajung ei să coboare la metrou? Simplu m-am gândit, totuși nu suntem noi ultimii fraieri, avem câte un lift prevăzut la fiecare stație. Lift – da, la vreo 30m de intrarea la metrou, la care doamna renunțase să mai aștepte în ploaie, pentru că ce să vezi?! Liftul era într-un continuu tranzit. Suprapopulat.

Da, ăsta este unul din momentele în care adun frustrări. În timp ce eu stau să mă dezmeticesc după actul de balet contemporan printre băltoace, în timp ce îmi admir pantofii comozi, în timp ce eu răsuflu mâhnită de vremea asta, o doamnă aduna frustrări considerându-se neputincioasă în fața băiatului. Neputincioasă din cauza vremii, a societății și a oamenilor comozi, care aleg liftul.

În timp ce superficialitatea și dorința de a epata ne conduce, unii oameni dau cu nasul de adevăratele probleme. Și întrebarea este, putem face ceva pentru ei? Dacă nu putem face ceva, putem măcar să nu le mai folosim liftul de la metrou, scaunul din autobuz sau locul de parcare marcat?

Americanii au apelat la spiritul civic. Da, dar noi nu suntem americani. Dar suntem oameni, nu?

bee78d6a-604f-4b3c-9daa-cd3e02c18fff-original
Sursa American Disability Association

Sursă foto aici

Dimineața începe aici

Cu forțe proaspete, plină de energie, entuziasmată și nerăbdătoare. Mă înclin. Pauza lungă menită schimbărilor radicale s-a dus, am trecut de perioada acomodărilor, iar acum creăm lucruri frumoase. Nu îmi mai cer scuze pentru absență că sigur nu am fost eu singura distrasă de pe aici.

Trebuie să vă spun că de curând am ales provocarea. Provocarea de a începe o colaborare mai intensă cu Carmine, provocarea de a schimba jobul și de a avea și ceva al meu, de suflet. M-am avântat într-un proiect frumos, cu oameni frumoși și ne-am promis să facem lucruri la fel de frumoase.

Cum spuneam: Provocare. Iar ăsta a fost un intro cu gust de cafea și promisiune să ne citim curând.

Tu ce ai făcut de când nu am mai vorbit? 🙂

Cu drag,

v

#Businesspebicicleta

Aflați deja la a noua ediție, cei de la JCI au promis și s-au ținut de cuvânt: 7 defilari organizate pe arterele principale din București la ore de trafic intens, mii de susținători online și peste 3000 de oameni frumos îmbrăcați ieșiți la pedalat. Toate acestea cu un singur scop: promovarea bicicletei ca mijloc de transport în mediul business prin atragerea a cât mai multor oameni către cel mai eco și prietenos mijloc.

Și cum spuneam, a noua ediție. Fix pe 1 Septembrie, la ora 19.00. Traseul are aproximativ 8 km, iar startul este dat de la Arcul de Triumf, cu finish pe Bd. Tineretului, la Daimon Club. Organizatorii spun că seara se încheie cu speech-uri și networking și garantează multe concursuri. Mai multe detalii aici.

De ce să fii acolo? Pentru că ești un promotor, pentru că te-ai săturat de traficul bucureștean, pentru că îți dorești fluidizarea lui și pentru că poți!

Și trebuie să mai știi că acest eveniment are și un scop nobil: donarea de biciclete și rechizite pentru copiii din Asociația Edulier. Deci, un alt motiv pentru a fi prezent.

Beneficii? Gândește-te câtă lume vei întâlni și de cât networking vei avea parte. Doar să nu îți uiți cărțile de vizită!

Iar pentru cei care în weekend vor fi prezenți la Romexpo, la Tiger Classic, ne vedem la standul TNT Brothers să ne convingă Florin și Noni de cât de mișto e la 4000m.

Deci, ce planuri spuneai că ai?

Cu drag,

v

Decât urâtă mai bine…

Articol pentru frumoase, de la ei și ele.

Am văzut mai dăunăzi un share pe facebook. Era o poza cu Marilyn Monroe în background și un text maaare „Mai bine să întârzii decât să ajungi urâtă!” Mi-a pus puțin creierii pe bigudiuri sincer și tot cu toată sinceritatea și răutatea specifică aș fi avut un cuvânt de spus. Am zis totuși să tratez acest aspect cu un unfriend, căci dacă vreodată vom fi nevoite să ne vedem, parcă nu aș vrea să îmi folosesc timpul prețios în așteptarea unei prețioase înfrumusețată. Astăzi suntem rele și ale dracu’ de directe.

Ne plângem că suntem neînțelese, neascultate, că nu ni se oferă atenție și că dobitocul pământului vinerea preferă berea cu baieții decât să iasă cu tine în oraș. Păi normal. Că decât să piardă o oră cât stăm noi în fața oglinzii mai bine câștigă o oră de stat la terasă. Și de aici moartea pasiunii. Asta ca să începem din plan personal. Nu fi atât de ocupată cu tine și nu încerca să epatezi. Este drumul încet, dar sigur către singurătate.

Acum să filtram subiectul printr-o prismă profesională, căci aici voiam de fapt să ajung. Mă gândesc că trebuie să fii foarte bun și să îți permiți să îți faci apariția în fiecare zi cu două ore mai târziu pentru că evident ești o divă și ca orice divă ai nevoie de timpul tău zilnic. Da’ mă gândesc cât de departe ajungi cu acest elan. Cât de mult crești profesional dacă mergi după acest motto. Și totuși cred că nu contează prea mult, nu? La urma urmei tu ești frumoasă, ce mai contează restul?

Mi-am expus public părerea despre această tipologie căci taaare m-a frapat. Și pentru că sunt și rea, trebuie să recunosc. Pentru că suntem toate puse în aceeași oală și pentru că timpul meu e la fel de prețios pe cât e de prețioasă pentru tine frumusețea ta.

Cu drag,

v